Postări

Se afișează postări din august, 2018

Un vis

Nimic pe lumea asta nu e gratis... Expresia asta am auzit-o de când mă jucam cu păpușile Barbie și încetcam să le împletesc părul încâlcit. Dar am început să înțeleg această expresie pe măsură ce creșteam și aveam deja o serie de dorințe. Deși erau mici erau importante pentru mine, poate îmi doream numai un nou ghiozdan sau o bicicletă nouă. Cel puțin credeam că sunt importante până am realizat că am nevoie de ceva mai mult decât lucrurile materiale, ceva care să mă facă fericită mai mult timp, ceva de care aveam nevoie dar și ceva care să-mi schimbe viața în bine, ceva de care să-mi amintesc toată viața de el. Și așa au apărut visele. Am crezut că e ușor să le obții la fel ca și dorințele când eram mică " spuneam un te rog frumos mami, promit că o să fiu cuminte și o să-mi fac curat în cameră și că nu o să mai sparg geamul de la bucătărie " dar nu era chiar așa. Visele nu pot fi cumpărate  și nu ți le pot da oamenii din burtă.  Trebuie să faci  ceva pentru ele. E ca și c...

30 de lei

Un fond de ten bunicel începe de la 30 de lei în sus și se termină în vreo lună jumate. O carte bunicică începe tot de la 30 de lei în sus dar durează zeci de ani dacă e îngrijită. Fondul de ten îți acoperă inperfecțiunile , cartea îți deschide mintea, te face să gândești, să simți anumite lucruri, să-ți pui întrebări , să-ți creezi opinii, într-un cuvânt să te dezvolți. Cartea te învață iar fondul de ten te răsfață. Depinde te tine ce alegi mai mult să te răsfeți la exterior sau la interior sau de ce nu pe amândouă. Dar să nu uităm un lucru timpul trece peste trup dar nu și peste minte. Mintea este într-o continuă dezvoltare iar trupul într-o continuă îmătrânire. Cu 30 de lei îți poți schimba gândirea sau fața și aici tu alegi ce e mai important.

La pensat... La.... Făcut de frumusețe

Era o zi frumoasă de primăvară. Nici prea cald nici prea frig dar cu raze de soare ce îți gâdilau fața foarte plăcut. O zi perfectă ca să-mi etalez noile sprâncene maronii. Am ajuns la salon cu vreo 10 minute înainte că poate cine știe mă ia mai repede și scap de chin. Da de unde atâta fericire că m-am trezit pe un scaun în așteptare. Vai da ce noroc pe mine sau mai bine spus pe ochii și urechile mele că în acele 10 minute nu am auzit atâtea cuvinte de laudă nici când am luat premiul 2 în clasa 1 de la părinții mei. Dar acele cuvinte nu erau pentru mine și pentru o blondă superbă cu extensii de par care avea  vreo40 de kg. Cuvintele erau spuse de către cuafeza salonului care după părerea mea a citit recent povestea Scufița Roșie deoarece toate propozițiile de laudă bineînțeles începeau așa "vai dragă da ce buze minunate ai, vai dragă da ce fund bombat ai, vai dragă da ce ochi albaștrii minunați ai, vai dragă da ce talie de viespe ai". Și răspunsurile începeau cu un mândru mul...

Copilărie

Unde ești tu copilărie frumoasă Când eram cea mai sănătoasă. Cât era ziua de lungă, Eu mi-o petreceam în luncă. Dădeam cu mingea-n poartă Și nu se spărgea niciodată. În ce anotimp eram Eu tot timpul mă jucam. Primăvara mergeam după ghiocei Asta dacă mă lăsau a mei. Vara culegeam mere zemoase Alea erau cele mai gustoase. Toamna mă uitam la frunzele colorate Ce de copaci erau pictate. Iarna toată șoseaua mă știa Că eram cu sania deasupra sa. Zilele au trecut în zbor Dar eu aș vrea din nou să cobor La dulcea mea copilărie Plină numai de bucurie.